We are broken...

Desi se zice ca D-zeu ne-a facut perfecti eu tind sa cred ca nu e chiar asa. Cred ca atunci cand ne-a asamblat, asa cum se asambleaza o jucarie, a uitat sa puna, undeva, o piesa fff mica, dar esentiala pentru ca noi sa putem fi perfecti.

Am crezut ca doar eu sunt "stricata" dar in ultima vreme, observ in jurul meu mult mai multe persoane care au aceeasi problema.

Ca mie imi lipsesc mai multe "piese" am observat zilele trecute, cand organismul meu a luat-o razna de la o simpla extractie de masea. I-am speriat pe toti cei din jurul meu cand au inceput sa ma ia niste dureri monstruase de burta. Pe moment nu realizam ca organismul meu e tembel, dar cand mi-am revenit ma tot intrebam cum dracului sa te duci sa iti scoti o masea si sa te trezesti ca ajungi pe la urgenta, dupa numai 2 ore, cu dureri atroce de burta!!!

Sa zicem ca asta a fost de la anestezie desi e ceva anormal.

Totusi ceea ce ma face sa cred ca sunt "stricata" este faptul ca nu pot sa simt nimic in anumite momente cand ar trebui sa fiu fericita. E destul de aiuristica treaba pentru ca eu nu eram asa. De la 13 ani am simtit pe propria piele cum e sa suferi ca pierzi pe cineva drag si sa inveti sa tii la o persoana care abia iti iese in cale. Poate ca am trait prea intens toate sentimentele astea atunci, si poate ca acum sunt ca o fantana secata de seceta.

Dar am inceput sa privesc la cei din jur si am ajuns la concluzia ca nu doar eu sufar de "indiferenta". Asa ca m-am mai linistit vazand ca nu sunt singura "stricata". Dar privind mai bine problema am realizat ca nu D-zeu ne-a creat "stricati". El ne pusese toate piesele doar ca cineva, precum copilul careia i s-a daruit o jucarie si jucandu-se cu ea i-a scos o piesa (uneori mai multe), ne-a "stricat".

Si de obicei inima este piesa cea mai sensibila, se deterioreaza cel mai repede si, din pacate D-zeu nu ne-a creat cu "piese" de rezerva.

Asa ca daca ne uitam cu atentie in jurul nostru observam ca suntem cam toti stricati, iar cei ce nu's sunt fff rari si pe cale de disparitie.