O furnica ducea-n spate....

Am gasit in baie, pe gresie, azi, o furnica. Pana aici nimic impresionant. Ca de obicei primul meu gand a fost ca va trebui sa dau cu sprei de insecte. Privind-o mai bine insa m-a impresionat, si am ramas uitandu-ma la ea minute bune.
Ce m-a impresionat era truda ei imensa de a cara cu ea un bob (cred ca de susan) care era cam cat ea.
Era atat de mica si totusi atat de ambitioasa sa ajunga cu bobul la destinatia stabilita , chiar daca aluneca pe gresie, chiar daca chitul dintre bucatile de gresie forma santuri cam mari pentru corpul ei mic si firav. Ma uitam cum se rostogoleste, cum mergea intr-o parte din cauza greutatii bobului si totusi nu se lasa.
As fi vrut tare mult sa o ajut, sa o duc eu unde vroia sa ajunga, dar mi-a fost teama sa nu o ranesc asa ca am ramas un simplu spectator.

De mica stiam ca furnicile sunt strangatoare si muncitoare, dar azi furnica asta m-a impresionat profund.

M-am dus la mama si i-am povestit intamplarea. Mama de obicei e o fire mai rece, dar de data asta a impresionat-o si pe ea.

La fel ca furnica sunt si unii oameni, care lupta pentru asi indeplinii sarcinile cu succes. Si la fel ca mine, acolo sus, cineva ne priveste cum ne chinuim sa caram "bobul de susan".