Obositoare zi... atatea lucruri de facut de parca zici ca cine stie ce mare scofala e si Pastele. Nu am inteles niciodata de ce se agita lumea atata cand vin sarbatorile. E ca si cum oamenii mananca doar de doua ori pe an si sunt fericiti si petrec tot de atatea ori. Traim intr-o lume anormala, obisnuita ca de sarbatori sa dea navala in hypermarketuri, sa manance si sa bea pana ajung la urgenta. E clar ca daca a existat vreodata spiritul sarbatorilor, acesta s-a pierdut intru-totul.
De fapt am devenit cu totii niste roboti si am uitat de mult sa mai traim, sa ne mai bucuram de lucruri simple (o dimineata insorita, un curcubeu aparut pe neasteptate dupa o ploaie calda de vara, primii fulgi de nea dintr-o toamna tarzie). Nu ne mai pasa de ce se intampla in jurul nostru, sau, ne intereseaza doar ''capra vecinului''.
Si uite cum vin sarbatorile si toti ne facem ca suntem mai buni, uram tuturor numai de bine (desi in gand le uram sa se duca langa vreo ruda pierduta), mancam si ne imbatam ca porcii.
Cred ca nu m-am nascut in secolul potrivit si imi vine uneori sa spun: "Plec pe Marte..." vorba cantecului.
E destul de greu pentru mine sa traiesc intr-o lume ipocrita, in care daca mai ai "ce sapte ani de acasa" esti luat de prost. Si imi este greu pentru am fost dintotdeauna o persoana sincera (de fapt nu stiu sa mint si daca incerc se observa imediat) si cu mult bun simt.
Imi vin acum in minte versurile:
“O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Trăiesc acei ce vreau să lupte,
Iar cei fricoşi se plâng si mor.”
( George Coşbuc - Lupta vieţii )
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu